… n-ai să ştii vreodată cum mii de doruri îmi brăzdează sufletul zugrăvindu-l cu cântece amuţite în aşteptări curse pe marginea timpului, cum fiecare vis se confundă cu realitatea la capătul unei lumi în care îţi număr respiraţiile…
… n-ai să ştii cum toate gândurile se umplu de tine şi îşi uită numele atunci când îmi aşezi stele colorate pe buze şi priviri, cum mă topesc în linişte suavă la adăpostul îmbrăţişărilor tale parfumate…
… n-ai să ştii cât de cunoscute mi-au devenit zborurile prin care te regăsesc, cât de cereşti pulsurile amintirilor din care încerc să te culeg şi cât de infinite emoţiile prin care te simt mereu aproape…
… şi n-ai să ştii cât de seci îmi sunt toate cuvintele prin care încerc să te descriu, căci nu te pot cuprinde în omenesc şi simplu, cât de adânci îmi simt tăcerile în care te adorm cu surâs de copil pe clipe parcă prea fugare, prea mici şi câteodată parcă prea lungi…
8 comentarii:
Scrii minunat!:)
Nu va ști toate astea nici cel care îmi este în suflet mie...
Multumesc frumos, Diana. :)
Cat despre stiut, poate ca tocmai acesta este farmecul sentimentelor, imposibilitatea de a fi stiute in totalitate de cei pe care ii iubim. Astfel, misterul ne apartine si continua sa ramana in noi. :)
Seara placuta iti doresc. :)
ca sa te surprind un pic: STIU :)
si ca de fiecare data, reusesti sa ma surprinzi intr-un mod placut. :)
te imbratisez cu drag :)
Ai dreptate, misterul ăsta are un farmec aparte...:)
nu stiu daca am dreptate sau nu, de obicei ma feresc sa afirm asta. :) dar cred ca orice farmec, indiferent despre ce aspect al vietii vorbim, se simte doar, eventual se si stie, insa nu se prea poate explica. :)
Cu siguranță nu se poate explica...:)
:)
Trimiteţi un comentariu