Dacă-o să uit cândva culoarea vocii tale,
Pierzând treptat dintr-al ei dulce sens
Şi n-am să pot să mai găsesc o cale,
Prin care să te zbor spre cerul meu imens,
O să mai vrei să ştii de-un nume,
Ce nu-şi mai aminteşte de promisiuni
Făcute pentru-o nemărginită lume
În care eu credeam că sunt minuni?
O sa mă ierţi, dacă, din întâmplare,
Sau dintr-un prea copil, am să strivesc
Oceanul de culori, pictat pe-a ta visare,
În timp ce, din înalt, te fac prea omenesc?
Şi dacă n-am să pot să-ţi înţeleg firea,
N-am să-ţi mai fiu, n-am să mai pot spera
Că dincolo de tine se află nemurirea
Vei vrea să îţi rămân? Mă vei uita?
6 comentarii:
e cea mai frumoasa :)
te iubesc, Arlene :)
multumesc. :).
very nice poem :)
multumesc de trecere :).
sper ca nu este ultimul :)
:). multumesc de trecere.
Trimiteţi un comentariu